Contemporary Art Romania

05 February 2007

"Noutati" la Galeria Andreiana Mihail



Galeria Andreiana Mihail
9 Februarie – 8 Martie 2007
Vernisaj: Joi, 8 Februarie, 2007, ora 19.00

“NOUTATI”
Ciprian Muresan & Cristi Pogacean

O cutie care arata ca inversul celebrului apel martial ‘Uncle Sam Wants You’, o piesa absurda jucata de oameni care stau intinsi si nemiscati pe strada, un steag care nu e un steag care nu e un steag.
Diferite ca strategie, cele trei lucrari din expozitie reasambleaza membrele corpului social intr-o imagine la fel de tulburatoare ca recunoasterea previziunilor dintr-un SF vechi in stirile de azi – imaginea unei societati delocalizate si statice, prinsa intre doua convulsii catastrofale: una reala, inradacinata in brutalitate ideologica, si alta intrezarita, ca final inevitabil, in tesatura conflictelor politice. O societate care asteapta si face ce a fost invatata, un du-te-vino continuu intre disparitatile ideologice care o conditioneaza si propria identitate incompleta, confundindu-le la nesfirsit.
Expozitia functioneaza ca scenariu si butaforie pentru acesta tranzitie confuza, ca un caz extrem de estetica ne-relationala, in care dezintegrarea legaturilor sociale si catatonia politica nu sint privite cu optimismul, mereu neverificat, al artei angajate.

Ciprian Muresan (n. 1977), este membru fondator al revistei Version. A fost invitat la numeroase expozitii internationale, organizate in spatii publice si private. Este unul dintre artistii prezentati in “Cluj Connection” la Haunch of Venison, Zurich, in prima expozitie a galeriei Andreiana Mihail, “Small Wonder”, si cel mai recent la galeria Trafo din Budapesta in expozitia “The State of the Endangered Body”. In martie 2007 va avea o expozitie personala la galeria Kontainer din Los Angeles.

Cristi Pogacean (n. 1980) traieste si lucreaza la Tirgu-Mures . Printre cele mai recente expozitii de grup se numara “Cluj Connection” la Haunch of Venison, Zurich, “Please Drive Slowly Through Our World” la Kontainer Gallery, Los Angeles si “Dada East? The Romanians of Cabaret Voltaire”, Cabaret Voltaire, Zurich. Este unul dintre artistii care vor reprezenta Romania la Bienala de la Venetia 2007.


Galeria Andreiana Mihail
Str. Aurel Vlaicu 146 (linga statia de metrou Stefan cel Mare)
Bucuresti
Telefon: +40 722 650 221
Email: info@andreianamihail.com
www.andreianamihail.com

No comments: