galeria 29 - razvan botis / vernisaj
sambata 1 noiembrie 2008, la ora 21.00, va avea loc vernisajul expozitiei Zahar / pamant / parizer a lui Razvan Botis la galeria 29, un spatiu de expunere amenajat intr-o sufragerie de bloc. Curatorul expozitiei este Stefan Tiron. Cu o zi inaintea vernisajului de sambata, vineri 31 oct 2008, intre 20.00 si 21.00, Razvan Botis va tine o prezentare la Paradis Garaj, in Str. Batistei 20.
Razvan Botis e din Brasov. A facut facultatea la Cluj. Razvan Botis lucreaza cu materii prime. Materiile prime nu sunt de loc neatinse, brute, pure. Ele au fost deja puse de multa vreme in slujba statului roman. Basmele nationale, legendele agrar-politice si doinele economiei nationale folosesc pamantul ca materie prima. Ele exploateaza, imbuteliaza si vand maselor pamantul de sub picioare.
Teoria „Nu ne vindem tara!” foloseste terenul intr-o maniera national-socialista de tip „Blut und Boden”(„sange si pamant”) care leaga inexorabil pamantul nealterat de sangele nealterabil.
Infantilizarea maselor trece prin indulcirea progresiva a vietii. Ca sa faci copii sa taca trebuie sa le dai dulciuri pe bat.
Razvan Botis implementeaza cu materiale noi demitizarea necesara, deprecierea binevenita a valorilor si mistuirea simbolurilor sacre topind, sapand, taind si turnand.
Ca materie prima, hrana proletara imemoriala, pranzul pe santier si mancarea maturatorilor imita cel mai bine piatra artificiala. Mancarea ieftina reproduce fidel granulatia granitului si bazaltului sintetic de cea mai buna calitate. Invers, orice masa monumentala, orice sculptura preferata a modernismului triumfator hraneste masele infometate cu piatra.
obiectele din galerie vor fi distribuite catre doua segmente de public. jumatate dintre ele vor fi puse la dispozitia celor care vor participa la vernisaj, printr-o tombola. din cauza spatiului limitat, accesul se face doar pe baza de invitatie.
celelalte obiecte vor fi distribuite celor care vor trimite un email la urmatoarea adresa - mirceanicolaeee[at]yahoo.com - printr-o tragere la sorti care va avea loc in seara vernisajului. din cauza slabei participari a membrilor incepem la tombolele de pana acum, distributia de obiecte din galeria 29 nu se va mai face exclusiv prin intermediul grupului incepem. anunturile de participare la tombola vor aparea si pe feeder.ro. anuntul este valabil doar pentru cei care locuiesc in orasul Bucuresti, intrucat galeria 29 nu dispune de fonduri pentru a plati taxele postale.